Recenzie După ce te-am pierdut scrisa de "cornelia.popa"

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Ne e greu să credem că după moarte mai există ceva. Totuși, viața ne dă mereu semnale că există posibilitatea ca după să mai fie ceva, să existe o continuare a tot ce am trăit. Louisa a primit un astfel de semnal și a reușit să treacă mai ușor peste pierderea suferită.

După ce Will decide să-și ia viața, indiferent de câte eforturi a depus Lou pentru a-l face să se răzgândească, aceasta simte că viața i se năruie. Deși nu au petrecut decât câteva luni împreună, între ei se înfiripă o dragoste pură și sinceră, însă nu atât de puternică pentru a-i schimba decizia lui Will. Desigur, nu i-a fost ușor să facă pasul acesta, însă cu siguranță Louisei i-a fost și mai greu să treacă peste. E dificil, cred eu, să accepți că cel drag renunță la viață, renunță la tine și la tot. Probabil te simți neputincios și totodată vinovat, deși nu ar trebui, că nu ai putut face mai mult pentru el, nu ai reușit să schimbi finalul. Cam în situația asta cred eu că a fost Lou. Cum ar putea cineva să-și revină din așa ceva? Cu greu și cu multă voință.

Dacă la prima cartea, „Înainte să te cunosc”, mi-a plăcut faptul că povestea s-a terminat altfel decât în mod normal (da, a avut un final trist, însă a fost altceva decât suntem obișnuiți), a doua cartea, cea de față, m-a intrigat încă de când am văzut titlul. Ce-ar mai putea exista după moartea lui Will care să-l lege în continuare de el?

Viața Louisei se dă peste cap încă o dată, căci la ușa ei bate cineva ce-i va reaminti din nou de Will, cineva din trecutul acestuia, și îi va da o nouă șansă de a se simți în preajma lui. Chiar dacă în privința lui Will a făcut tot ce i-a stat în putință, în caz că avea dubii, acum are încă o ocazie de a face ceva pentru el. Totodată, e o nouă oportunitate pentru ea de a-și demonstra că poate face lucruri de care nu credea că e capabilă, cum ar fi să fie responsabilă. N-am să spun mai multe, căci iau din farmecul poveștii. Aș vrea să rămâneți și voi cu gura căscată și să aveți o stare de “wow”, așa cum am avut eu.

Așadar, e foarte posibil ca moartea să nu fie sfârșitul, nici al nostru, nici al celor ce rămân în urma noastră. E doar o etapă, o altă încercare a destinul de a vedea cât de puternici suntem. Trebuie doar să știm să acceptăm ceea ce ni se dă și să fim deschiși pentru ceea ce urmează să ni se întâmple.